Planetele Jupiter şi Saturn pe cerul de seară, spre orizontul sud-vestic. Imaginea a fost realizată pe 24 noiembrie 2020, de pe terasa Observatorului Astronomic din Bârlad

Aspectul cerului în luna decembrie este specific sfârşitului de toamnă şi începutului de iarnă astronomică. Nopţile sunt din ce în ce mai lungi, iar zilele mai scurte, Soarele se ridică puţin deasupra orizontului şi apune foarte repede.

Acum seara, la lăsarea întunericului, putem să observăm pe cer două tipuri de constelaţii, specifice celor două anotimpuri, în primă fază vedem foarte bine cerul de toamnă cu constelaţiile: Pegas, Andromeda, Peşti, Cepheu, Cassiopeia, etc. Puţin mai târziu spre sud şi sud-est, îşi fac apariţia constelaţiile cerului de iarnă: Orion, Câinele Mare cu steaua Sirius (cea mai strălucitoare stea de pe cer), iar spre est şi nord – est, găsim: Perseu, Gemenii, Auriga, Taur, etc.

Ca în fiecare an, pe data de 21 decembrie, marcăm momentul solstiţiului de iarnă. La acestă dată, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul culminaţiei (în jurul orei 12:00) – ținând cont de latitudinea medie a ţării noastre, Soarele se află la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 16 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. (Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”).

Fenomene astronomice în luna decembrie 2020

Anul acesta, pe parcursul lunii decembrie o să avem o serie de fenomene astronomice importante, după cum urmează:

12 decembrie – Luna în conjuncţie cu planeta Venus – dimineaţa;

14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminidele;

14 decembrie – Eclipsă totală de Soare. Fenomen invizibil din România;

17 decembrie – Luna în conjuncţie cu planetele Jupiter şi Saturn;

21 decembrie – Solstiţiul de iarnă.

Cel mai important fenomen din această lună va fi conjuncţia foarte apropiată dintre planetele Jupiter şi Saturn din seara zilei de 21 decembrie.

Planetele Jupiter şi Saturn, aşa cum se vor observa printr-un instrument optic (telescop), în seara zilei de 21 decembrie 2020, ora 17:30. Sursa informaţiilor www.astro-info.ro

Fenomenul este foarte rar, se repetă la aproximativ 20 de ani, dar conjuncţia din 21 decembrie va fi cea mai strănsă din ultimii de 397 de ani. La momentul maxim cele două planete vor fi vizibile ca un singur astru, iar prin telescop vom putea observa ambele planete în acelaşi câmp vizual. Următoarea conjuncţie asemănătoare va avea loc în anul 2080, deci un motiv în plus să observăm cerul.

Momentul din an nu este unul tocmai favorabil, condiţile meteo din luna decembrie sunt dificile pentru observaţii astronomice. Mai mult de atât, fenomenul este vizibil destul de jos pe cer, spre orizontul sud-vestic, făcând şi mai dificilă observarea acestuia.

Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii decembrie 2020, sunt la pagina calendar astronomic.

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns