
Aspectul cerului în luna ianuarie 2022
În lunile de iarnă se poate observa, la orizontul sudic un astru foarte strălucitor. Este Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cer, aflată în constelaţia Canis Major (Câinele Mare). În dreapta-sus vă atrag atenţia alte trei stele strălucitoare, dispuse într-o linie dreaptă. Acestea fac parte din constelaţia Orion. Dacă observaţi cu atenţie veţi vedea că sunt încadrate de patru stele, toate trasând forma vânătorului Orion. Cele mai strălucitoare două stele din Orion sunt aflate în stânga sus și dreapta jos faţă de centură. Folosiţi centura lui Orion pentru a găsi alte constelaţii: în prelungirea acesteia în stânga jos veţi da peste steaua Sirius. În dreapta sus daţi peste din Taurus. În stânga lui Sirius, cam la aceeași înălţime cu stelele din Orion, se află o stea strălucitoare cu încă trei mai mici ca strălucire mai sus. Este steaua Procyon din constelaţia Canis Minor (Câinele Mic). De la centură înspre Betelgeuse plecaţi înspre Gemini, Sirius, Procyon și steaua din colţul din stânga-sus al lui Orion, Betelgeuse, formează un triunghi ce se numește de “Triunghiul de iarnă ”. Nu este o constelatie, dar este ușor de identificat. Deasupra capului îl găsim pe Perseu, Auriga, urmat de strălucitoarea stea Capella. Înspre vest vedem cum pătratul din Pegas se apropie de apus, urmat de constealaţia Andromeda. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Fenomene astronomice în luna ianuarie 2022
Cele mai importante fenomene astronomice din prima lună calendaristică a anului 2022 sunt:
3 ianuarie – Maximul curentului de meteori Quadrantidele (ZHR=120);
4 ianuarie – Pământul la periheliu. Distanţa minimă Pământ – Soare (147.104.074 km);

4 ianuarie – Luna în conjuncţie cu planeta Saturn;
6 ianuarie – Luna în conjuncţie cu planeta Jupiter;
29 ianuarie – Luna în conjuncţie cu planeta Marte.

Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii ianuarie 2022, sunt la pagina calendar astronomic.
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad