
Cupola Pulsar de 2,2 m amplasată pe vechea platformă de la sediul Observatorului Astronomic. Foto: Ciprian Vîntdevară – 2023
Observatorul Astronomic face parte din Secția „Științele Universului și ale Vieții”, din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Este amplasat într-unul dintre sediile instituției, pe strada Republicii nr. 235 (fosta Bancă Agricolă).
A fost deschis inițial în anul 2006, ca punct de observații astronomice, după ce conducerea muzeului a achiziționat din resurse proprii un telescop Meade LX200, cu diametrul oglinzii principale de 250 mm. A urmat perioada 2008–2010, când accesul publicului la observator era limitat, iar activitățile se desfășurau în condiții dificile, din cauza lipsei unui specialist în domeniu.
Începând din anul 2010, Observatorul Astronomic și-a deschis larg porțile pentru public, organizând diferite activități de popularizare a astronomiei, atât cu ocazia unor fenomene și evenimente astronomice, cât și în cadrul sesiunilor săptămânale de observații astronomice destinate publicului și membrilor clubului de astronomie.
Echipamente aflate în dotarea Observatorului Astronomic
Primul proiect important a fost „Modernizarea Observatorului Astronomic Bârlad”, derulat în perioada 2011–2012 și, respectiv, 2012–2013, prin intermediul a două proiecte în valoare totală de 10.000 de euro, finanțate prin programul „Țara lui Andrei”, derulat de Petrom. Acest program privat a deschis calea modernizării Observatorului Astronomic, precum și a achiziționării dotărilor necesare desfășurării activităților clubului de astronomie.
În perioada 2017–2025, au urmat sponsorizări importante, care au permis realizarea unor achiziții diverse, atât pentru activitățile de cercetare, cât și pentru popularizarea astronomiei în rândul tinerilor și al publicului bârlădean.
Cea mai scumpă şi performantă achiziţie este Telescopul Solar LUNT de 152 mm, construit special pentru observaţii solare în H-alpha, cu filtru de blocare B3400. În prezent este şi cel mai modern telescop pentru observaţii solare, aflat în dotarea unei instituţii publice din România.
În dotarea Observatorului Astronomic sunt două categorii de instrumente:
1. Observații vizuale – destinate publicului;
2. Astrofotografie şi cercetare ştiinţifică.
În ceea ce privește observațiile astronomice vizuale cu publicul, cele mai utilizate instrumente sunt telescoapele Newton pe monturi Dobson, cu diametre de 250 mm și, respectiv, 300 mm. Din iulie 2020, este utilizat și telescopul solar LUNT. În taberele de astronomie se folosește și telescopul Meade. În această categorie intră și o gamă variată de accesorii (oculare, filtre și adaptoare), utilizate în cadrul observațiilor astronomice cu publicul.

Începând cu anul 2024, din fondurile proprii ale instituției, dar și cu sprijinul unor companii private, a fost achiziționat un nou telescop performant, cu oglinda principală cu diametrul de 50 cm, utilizat pentru observații astronomice vizuale. Pentru activitățile de cercetare științifică este disponibil un sistem de astrofotografie, alcătuit din mai multe echipamente: laptopuri, camere, adaptoare și filtre, achiziționate de-a lungul timpului din sponsorizări private.
În prezent, principalul instrument utilizat în activitățile de cercetare este alcătuit dintr-un tub optic de tip Newton, cu diametrul oglinzii principale de 250 mm, echipat cu un reducător de focală f/3, și o montură ecuatorială Sky-Watcher EQ6-R PRO. Echipamentele montate pe acest telescop sunt: camera ASI2600, roata de filtre, sistemul de focalizare automată și camera de ghidaj ASI120MM-S.
La finalul anului 2020, din fondurile proprii ale instituției noastre și cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, la Observatorul Astronomic a fost achiziționată o cupolă Pulsar cu diametrul de 2,2 m.
Începând din luna martie 2021, sistemul de astrofotografie și cercetare a devenit operațional în noua cupolă. În acest sens vă invit să vizualizați un clip video de prezentare. În vara anului 2022, a fost instalat un nou telescop Newton cu diametrul oglinzii principale de 250 mm, primit printr-o sponsorizare privată. Acest echipament este utilizat și în prezent.
Rezultate ştiinţifice
Până în prezent, la Observatorul Astronomic din Bârlad s-au obținut mai multe rezultate deosebite: Nova Roșie Luminoasă din galaxia Messier 101, descoperită la 10 februarie 2015. Începând cu anul 2023, au fost descoperite și publicate aproximativ 100 de stele variabile care poartă numele orașului Bârlad.
Foto: Ciprian Vîntdevară

De asemenea, Observatorul Astronomic din Bârlad contribuie cu date la Minor Planet Center. Din anul 2013, deține codul MPC L22. Această organizație se ocupă de monitorizarea și determinarea orbitelor corpurilor mici din Sistemul Solar, precum asteroizii, cometele și planetele pitice.
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf / Şef Secţie „Ştiinţele Universului şi ale Vieţii”
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad




