IMG_2717

Ca în fiecare an în luna iunie, Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza Şcoala de vară de Astronomie „Descoperă Universul!”. Activitate ce se desfăşoară în fiecare an  în luna iunie, şi este cel mai important program educaţional pe secţiunea de astronomie din cadrul instituţiei noastre. Această activitate are loc din anul 2012, iar anul acesta, Şcoala de vară de Astronomie a ajuns la ediţia a V-a. Activitatea din acest an se va desfăşura în perioada 8 – 11 iunie 2016.

afis muzeuŞcoala de vară de Astronomie este un bun prilej pentru tineri, elevi şi studenţi să se implice într-o activitate extraşcolară, şi să afle mai multe informaţii despre spaţiul cosmic şi Univers. Încercăm ca de la un an, la altul să ne perfecţionăm, şi să venim în permanenţă cu informaţii recente din domeniul astronomiei. În cadrul Şcolii de vară de Astronomie se vor desfăşura mai multe cursuri de astronomie, susţinute de membrii astroclubului „Perseus”.

Prezentările se vor desfăşura după un program bine stabilit. Începând cu miercuri 8 iunie şi până sâmbătă 11 iunie 2016, între orele 19:00 – 21:30, se vor desfăşura cursuri teoretice, iar după ora 21:30, cursanţii vor participa la partea practică, şi anumea observaţiile astronomice. Activitatea se va desfăşura la sediul Muzeului din strada Republicii nr. 235, unde este şi Observatorul Astronomic. În ziua de joi, 9 iunie, cursurile se vor desfăşura la Planetariu (Pavilionul „Marcel Guguianu”), str. „Marcel Guguianu” nr. 4.

Programul Şcolii de vară de Astronomie, „Descoperă Universul!”, ediţia a V – a  8 – 11 iunie 2016

8 iunie 2016

  • 1900Deschiderea Şcolii de vară de Astronomie. Lect. Dumitru Ciprian Vîntdevară;
  • 1930Concurs pentru cei mici ENDEAVOUR VII. Prof. Mirela Petrea;
  • 2000 Zece minute de ştiinţă. Lect. Ioana Stoica;
  • 2010Mistere în spaţiul cosmic. Robert Tătaru, Neculache Nicu;
  • 2040 – Pauză;
  • 2050 Astronomia pe înţelesul tuturor. Lect. Dumitru Ciprian Vîntdevară;
  • 2130 – 000 – Observarea principalelelor corpuri cereşti vizibile în perioada aceasta. Orientarea pe cer după stele şi constelaţii.

9 iunie 2016 (Planetariu)

  • 1900 Spectre atomice. Cum să ne construim singuri un spectroscop. Lect. Prof. Mirela Petrea;
  • 1930 Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte “deep sky”. Dumitru Ciprian Vîntdevară;
  • 2000 Nume româneşti pe cer. Andrada Ailioaiei, Cătălin Stupu;
  • 2030 Zece minute de ştiinţă. Lect. Adrian Ciuciu;
  • 2040 – Spectacol de planetariu;
  • 2120 – pauză;
  • 2130 – 000 – Observarea pe cer a principalelor constelaţii, stele şi obiecte “deep sky”, vizibile în perioada aceasta.

10 iunie 2016

  • 1900Viaţa unei stele. Lect. Adrian Ciuciu;
  • 1930 – Stelele. “Fabrica” de materie. Lect. Dumitru Ciprian Vîntdevară;
  • 2000Sistemul Solar. Lect. Daniela Chiriac;
  • 2030Zece minute de ştiinţă. Lect. Prof. Mirela Petrea;
  • 2040 – Pauză;
  • 2050 – Test de cunoştinţe generale;
  • 2130 – 000 – Observarea principalelelor stele duble vizibile în perioada aceasta.

11 iunie 2016

  • 1900Prezentarea proiectelor concursului ENDEAVOUR VII. Lect. Prof. Mirela Petrea;
  • 1930Mersul planetelor pe cer. Lect. Dumitru Ciprian Vîntdevară;
  • 2000Zece minute de ştiinţă. Lect. Dumitru Ciprian Vîntdevară;
  • 2010 – Pauză;
  • 2020 – Încheierea Şcolii de vară de Astronomie. Sondaj de opinie. Concluzii. Acordarea diplomelor de participare;
  • 2130 – 000 – Observaţii astronomice.

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad
Membru în Astroclubul „Călin Popovici” Galaţi
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns