Aspectul cerului în luna mai 2022
Cerul nopților de mai este dominat de steaua strălucitoare, de culoare gălbuie, Arcturus din constelația Bootes (Boarul). Magnitudinea ei este 0, acest lucru însemnând că este una din cele mai strălucitoare stele de pe cer. Comparați culoarea lui Arcturus cu cea a stelei Spica din Virgo. Veți vedea diferența dintre o stea gălbuie și una albă. Înspre sud, nu foarte departe de orizont, se află o parte din Virgo dar și constelația Libra. Aproape de miezul nopții răsare Antares, o stea roșie-portocalie din constelația Scorpius. Numele de „Antares” vine de la „rivalul lui Ares” adică Marte, culoarea roșie a stelei fiind asemănătoare cu cea a planetei Marte. Deasupra constelației Scorpius îl întâlnim pe Ophiucus, „omul cu șarpele”. Este o constelație mare, cu puține stele strălucitoare, dar cu un număr mare de roiuri globulare. Hercules se află înspre est, sus pe cer la miezul nopții. La est de Hercules se află strălucitoarea stea Vega. Este cu puțin mai slabă ca strălucire decât Arcturus și face parte din constelația Lira. Stelele aflate la est și sud de Vega, nu foarte departe de aceasta, constituie instrumentul muzical lira. Mai sus de Vega întâlnim pe Draco, Dragonul. Capul său este un patrulater aflat chiar la nord de Lira, corpul șerpuind printre Hercules, Ursa Minor și Ursa Major. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Fenomene astronomice în luna mai 2021
Cel mai important fenomen astronomic din această lună se va produce pe 16 mai, când va avea loc o eclipsă totală de Lună. Va fi vizibilă din America de Nord, Groenlanda, Oceanul Atlantic, vestul Europei şi vestul Africii. Din România se va observa doar începutul eclipsei parţiale. În estul țării, Luna va apune exact când începe faza parțială.
Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii mai 2022, sunt la pagina calendar astronomic.
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad