Aspectul cerului în luna octombrie 2024
În luna octombrie, semnele toamnei sunt pretutindeni pe cer. Triunghiul de vară, împreună cu stelele Vega, Altair și Deneb sunt sus pe cer seara, dar se apropie de orizont în timpul nopții. Constelaţia Săgetătorul (Sagittarius) a apus, iar înspre sud se vede o stea mai strălucitoare: Fomalhaut din constelaţia Peştele Austral (Piscis Austrinus). Spre sud-est observăm o parte din „cerul acvatic”, adică multe constelații care au legătură cu mările și oceanele: Vărsătorul (Aquarius), Peştii (Pisces) și Balena (Cetus). Acestea au nume frumoase, dar sunt greu de identificat pentru că sunt formate din stele slab strălucitoare. La est de Fomalhaut, cam la aceiași înălțime deasupra orizontului, se află Deneb Kaitos, o stea mai strălucitoare din constelația Balena. Fomalhaut este o stea apropiată, lumina care ajunge acum la noi fiind emisă cu 25 de ani în trecut. Lumina stelei Deneb Kaitos (beta Ceti) face 96 de ani până la Soare. Înspre zenit (punctul situat deasupra capului) dăm de constelaţia Pegas (Pegasus), calul înaripat, ce conține un reper foarte ușor de identificat: pătratul lui Pegas. Trei dintre stele sunt din constelația Pegas și una din Andromeda, formează un pătrat mare. Andromeda este unită de Pegas și se continuă înspre est. Acolo se întâlnește M31, Galaxia din Andromeda, cea mai apropiată galaxie vizibilă din emisfera nordică. Înspre est se văd Pleiadele (sau cloșca cu pui), un roi deschis de stele în constelația Taurul (Taurus). La nord-est de Andromeda se află constelaţia Perseu (Perseus) și, mai sus, Cassiopeia, constelații care ne reamintesc de iarnă. La est de Perseus, spre nord-est, se află o stea foarte strălucitoare: Capella din constelația Auriga. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Fenomene astronomice în luna octombrie 2024
Cel mai așteptat eveniment astronomic al lunii octombrie este apariția pe cer a cometei C/2023 A3 (Tsuchinshan–ATLAS), ce se așteaptă să fie una spectaculoasă. Cum cometele sunt corpuri cerești imprevizibile este foarte dificil să preconizăm manifestarea lor în spațiu și felul în care vor fi vizibile de pe Pământ.
Cert este că cometa va fi cumva vizibilă și din țara noastră. Teoretic, deja ar trebui să fie prezentă pe cerul de dimineață. Chiar pe 1 octombrie va fi aproape (aparent) de secera subțire a Lunii. Recomand un binoclu pentru observații astronomice.
Condițiile mai bune pentru observarea cometei o să fie începând cu data de 12 octombrie 2024, când va fi vizibilă seara, dar tot jos spre orizont. Aceasta va urca pe cer mai mult după a doua jumătate a lunii octombrie, dar nu putem ști cât de strălucitoare și dacă va fi vizibilă cu ochiul liber!
Alte fenomene astronomice.
Pe 2 octombrie 2024 o să aibă loc o eclipsă inelară de Soare.
Eclipsa va fi vizibilă din Oceanul Pacific și din sudul Americii de Sud. Din țara noastră fenomenul nu va fi vizibil.
Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii octombrie, sunt la pagina calendar astronomic.
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf / Şef Secţie „Ştiinţele Universului şi ale Vieţii”
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad