Aspectul cerului în luna decembrie 2021
Aspectul cerului în luna decembrie este specific sfârşitului de toamnă şi începutului de iarnă astronomică. Nopţile sunt din ce în ce mai lungi, iar zilele mai scurte, Soarele se ridică puţin deasupra orizontului şi apune foarte repede.
Acum seara, la lăsarea întunericului, putem să observăm pe cer două tipuri de constelaţii, specifice celor două anotimpuri, în primă fază vedem foarte bine cerul de toamnă cu constelaţiile: Pegas, Andromeda, Peşti, Cepheu, Cassiopeia, etc. Puţin mai târziu spre sud şi sud-est, îşi fac apariţia constelaţiile cerului de iarnă: Orion, Câinele Mare cu steaua Sirius (cea mai strălucitoare stea de pe cer), iar spre est şi nord – est, găsim: Perseu, Gemenii, Auriga, Taur, etc.
Fenomene astronomice în luna decembrie 2021
4 decembrie – Eclipsă totală de Soare vibilă din sudul oceanelor Atlantic, Indian și Pacific și din zonele extreme sudice ale Americii de Sud, Africii și Australiei. Fenomenul nu este vizibil din țara noastră.
7 decembrie – Luna în conjuncție cu planeta Venus;
8 decembrie – Luna în conjuncție cu planeta Saturn;
9 decembrie – Luna în conjuncție cu planeta Jupiter;
14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminidele (ZHR=150);
21 decembrie – Solstiţiul de iarnă (începe iarna astronomică);
Ca în fiecare an, pe data de 21 decembrie, marcăm momentul solstiţiului de iarnă. La acestă dată, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul culminaţiei (în jurul orei 12:00) – ținând cont de latitudinea medie a ţării noastre, Soarele se află la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 16 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. (Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”).
Cometa C/2021 A1 (Leonard)
Cometa C/2021 A1 (Leonard) este o cometă de perioadă lungă (perioada orbitală ≈80.000 de ani), descoperită de Greg J. Leonard la Observatorul Mount Lemmon pe 3 ianuarie 2021 (cu un an înainte de trecerea la periheliu), când cometa se afla la 5 UA (750 milioane km) de Soare. Pe 12 decembrie 2021, cometa va trece cel mai aproape de Pământ, la 0,233 UA (34,9 milioane km), iar pe 18 decembrie 2021 se va afla la doar 0,028 UA (4,2 milioane km) de Venus. Va trece la periheliu pe 3 ianuarie 2022. În prima parte a lunii decembrie cometa are mari șanse să devină vizibilă cu ochiul liber. Sursa informațiilor: Societatea Astronomică Română de Meteori.
Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii decembrie 2021, sunt la pagina calendar astronomic.
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad