Noutati din Astronomie

Fenomene astronomice în luna decembrie 2022

Constelațiile cerului de iarnă oglindindu-se în apa barajului Poșta Elan. Foto: Claudiu Criangă / Astroclubul „Perseus” Bârlad

Aspectul cerului în luna decembrie 2022

Aspectul cerului în luna decembrie este specific sfârşitului de toamnă şi începutului de iarnă astronomică. Nopţile sunt din ce în ce mai lungi, iar zilele mai scurte, Soarele se ridică puţin deasupra orizontului şi apune foarte repede.

Acum seara, la lăsarea întunericului, putem să observăm pe cer două tipuri de constelaţii, specifice celor două anotimpuri, în primă fază vedem foarte bine cerul de toamnă cu constelaţiile: Pegas, Andromeda, Peşti, Cepheu, Cassiopeia, etc. Puţin mai târziu spre sud şi sud-est, îşi fac apariţia constelaţiile cerului de iarnă: Orion, Câinele Mare cu steaua Sirius (cea mai strălucitoare stea de pe cer), iar spre est şi nord – est, găsim: Perseu, Gemenii, Auriga, Taur, etc.

Fenomene astronomice în luna decembrie 2022

În luna decembrie din acest an se pot observa două ocultații. Prima se va produce în seara zilei de 5 decembrie, unde Luna va acoperi aparent planeta Uranus, un astfel de fenomen a avut loc și pe 15 septembrie 2022, aici puteți să urmăriți un scurt video realizat la Observatorul Astronomic / Muzeul„Vasile Pârvan”Bârlad.

Un alt fenomen astronomic deosebit va avea loc pe 8 decembrie 2022, când Luna va oculta planeta Marte. Fenomenul este cu atât mai spectaculos cu cât în data respectivă, Marte se va afla la opoziţie, moment în care planeta are strălucire maximă şi diametrul aparent maxim vizibil prin telescop.

Ocultația Lună – Uranus din seara zilei de 5 decembrie 2022, momentul de început a fenomenului, aşa cum se va observa de la Bârlad, ora 18:25. Animaţia a fost realizată cu ajutorul simulatorului astronomic Stellarium.

Ca în fiecare an, pe data de 21 decembrie, marcăm momentul solstiţiului de iarnă. La această dată, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul culminaţiei (în jurul orei 12:00) – ținând cont de latitudinea medie a ţării noastre, Soarele se află la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 16 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Planeta Venus revine pe cerul de seară. Pe 29 decembrie va fi în conjuncție cu planeta Mercur, fenomenul va fi vizibil spre orizontul sud-vestic, începând cu ora 17:00.

Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii decembrie 2022, sunt la pagina calendar astronomic 

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariul/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

S-ar putea să-ți placă și...