Noutati din Astronomie

Fenomene astronomice în luna februarie 2023

Aspectul cerului în luna februarie 2023

În luna februarie avem posibilitatea să observăm chiar de la începutul crepuscului de seară, constelaţiile cerului de iarnă. Este perioada din an în care constelaţiile şi obiectele „deep sky” specifice anotimpului rece pot fi cel mai bine observate. Februarie este cea mai scurtă lună din an şi ultima din iarna calendaristică. În această perioadă, constelaţia Orion se află seara sus pe cer la culminaţie. Mai jos, spre sud – est se află strălucitoarea stea Sirius. Aceasta este strălucitoare datorită faptului că emite de 23 de ori mai multă lumină decât Soarele şi este relativ aproape de noi (8,6 ani lumină).

De la latitudinile noastre, Sirius este cea mai apropiată stea care se vede cu ochiul liber. Face parte din constelația Canis Major (Câinele Mare). Privit pe hartă și pe cer, Canis Major pare un cățel care stă pe labele din spate și poartă la zgardă steaua Sirius. La stânga sus de Sirius se află o altă stea strălucitoare: Procyon, din constelația Canis Minor (Câinele Mic). Aceste două constelații reprezintă pe cei doi câini de vânătoare ai lui Orion. Comparați steaua Betelgeuse (umărul stâng al lui Orion) cu Sirius și Procyon, și veți vedea că au culori diferite. Betelgeuse este portocalie, Procyon alb-gălbuie, iar Sirius albăstruie. Spre nord-est întâlnim constelația Ursa Major (Ursa Mare), care revine pe cerul de seară. Ceea ce vedem ușor pe cer este de fapt o parte din constelație, șapte stele care poartă numele de „Carul Mare”, care în această perioadă stă cu oiștea în jos. Spre est răsare Leo (Leul) împreună cu steaua Regulus, o constelaţie a cerului de primăvară. Tot în zonă se găseşte şi constelaţia Hydra. Cea mai strălucitoare stea se numește Alphard. În limba arabă numele stelei înseamnă „cea singuratică”. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Fenomene astronomice în luna februarie 2023

Începutul lunii februarie este marcat de cometa C/2022 E3 (ZTF), fiind de altfel singura cometă mai strălucitoare din ultimii doi ani ce apare pe cerul din emisfera nordică. Chiar pe 1 februarie va fi la distanţa minimă faţă de Terra, la numai 0.28 unităţi astronomice (42 milioane km).

Traseul cometei C/2022 E3 (ZTF) în următoarea perioadă. Observăm cum aceasta se va deplasa rapid, spre sud. La începutul lunii martie va fi prin dreptul constelaţiei Orion. Sursa harta: http://astro.vanbuitenen.nl/comet/2022E3
Cometa C/2022 E3 (ZTF) fotografiată în luna octombrie 2022. Credit: Observatorul Astronomic / Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
Conjuncție strânsă dintre planetele Venus și Neptun în seara zilei de de 15 februarie 2023. Animaţia a fost realizată cu ajutorul simulatorului astronomic Stellarium.
Luna în conjunție cu planetele Venus și Jupiter în seara zilei de 22 februarie 2023, ora 18:30. Animaţia a fost realizată cu ajutorul simulatorului astronomic Stellarium.

Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii februarie 2023, sunt la pagina calendar astronomic.

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Şef Serviciul Astronomie / Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad

 

 

S-ar putea să-ți placă și...