
Aspectul cerului în luna noiembrie 2024
În luna noiembrie, înspre vest, steaua Arcturus din constelaţia Bootes (Boarul) nu se mai vede, apunând devreme. Rămân însă pe cer stelele care formează triunghiul de vară, Altair, Vega și Deneb. Altair apune prima, în jurul orei 23:00 urmând nu după mult timp Vega și Deneb. Sudul este înțesat de constelațiile „acvatice”, constelații care au legătură cu apa. Acestea sunt Piscis Austrinus (Peștele Austral), Aquarius (Vărsătorul), Pisces (Peștii), Cetus (Balena) și Eridanus (Râul). Cele mai strălucitoare stele din zonă sunt Fomalhaut, Menkar (alpha Ceti) și mai sus, Hamal din Aries (Berbecul). Vom observa cum constelația Orion își face apariția, înainte de miezul nopții, înspre sud-est. Împreună cu el apar și câteva din constelațiile cerului de iarnă, Taurus (Taurul), Gemini, Canis Minor (Câinele Mic) și Canis Major (Câinele Mare). Stelele strălucitoare ale acestora se disting foarte bine, Aldebaran, Procyon, Castor și Pollux fiind printre cele mai strălucitoare de pe întreg cerul. Spre nord, sus pe cer, se află Cassiopeia, care se vede în această perioadă ca litera „M”. Sub aceasta se află Cepheus (Cepheu), Ursa Minor (Ursa Mică / Carul Mic) și, cea mai apropiată de orizont, Draco (Dragonul). Ursa Major (Ursa Mare / Carul Mare) poate fi văzută în întregime după miezul nopții, înspre nord-est. La zenit (deasupra capului), în jurul orei 22:00, se află Andromeda și Perseu. În cea din urmă se află o stea mai strălucitoare, Mirfak, aflată la aproape 600 de ani lumină depărtare. La „picioarele” lui Perseu se află roiul stelar Pleiadele, Messier 45, denumit și „Cloșca cu Pui”. După miezul nopții la zenit se va afla constelaţia Auriga, care conține strălucitoarea stea Capella, situată la numai 42 ani lumină depărtare. Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Fenomene astronomice în luna noiembrie 2024

Anual în luna noiembrie au loc trei curenți meteorici importanți: Tauride Sud, Tauride Nord și Leonidele. Cel din urmă este cunoscut ca fiind foarte spectaculos, unde periodic poate genera chiar și furtuni de meteori, cum a fost de exemplu în anul 1833. Informații suplimentare despre curentul de meteori Leonidele, găsiți la acest link.

Pe 10 și 11 noiembrie 2024, Luna va fi în apropiere (aparentă) de planeta Saturn.

Planeta Mercur va fi la elongație estică maximă față de Soare, pe 16 noiembrie 2024. Va fi destul de greu de observat în lumina crepuscului de seară, spre orizontul sud-vestic, nu departe de planeta Venus, care se va putea observa ca un astru strălucitor pe tot parcusul lunii noiembrie.

Luna va fi în conjuncție cu planeta Jupiter în seara zilei de 17 noiembrie 2024. Fenomenul se va putea observa seara, imediat după lăsarea întunericului spre orizontul nord-estic.

Planeta Marte începe să fie vizibilă din ce în ce mai bine pe cerul nopții. Luna va fi în conjuncție cu planeta „roșie” pe 20 noiembrie 2024.
Mai multe informaţii despre fenomenele astronomice ale lunii noiembrie, sunt la pagina calendar astronomic.
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf / Şef Secţie „Ştiinţele Universului şi ale Vieţii”
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad